Indianca Harnaaz Sandhu a câștigat Miss Universe 2021
Harnaaz Sandhu din India a câştigat titlul de Miss Univers 2021, la finalul concursului controversat de anul acesta care a avut loc duminică în sudul Israelului. Locurile 2 și 3 au fost obținute de Miss Paraguay și Miss Africa de Sud.
În discursul ei pe scenă, Sandhu a îndemnat tinerii să conştientizeze că sunt „unici şi asta vă face frumoşi”.
„Încetaţi să vă comparaţi cu alţii. Eu cred în mine şi din acest motiv sunt aici astăzi”, a spus ea în aplauzele publicului.
Ceremonia a avut loc în staţiunea Eilat, unde 80 de femei din întreaga lume au concurat pentru coroană. Duminică a fost ultima zi a competiţiei. Nadia Ferreira din Paraguay şi Lalela Mswane din Africa de Sud au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea.
Gazda a fost actorul Steve Harvey, care, la un moment dat, i-a cerut lui Sandhu să imite un animal, după ce a afirmat că a aflat că ea are această abilitate. Harvey a fost criticat online pentru că a evidenţiat-o prin această solicitare considerată nepotrivită.
Harnaaz Sandhu a părut amuzată de cerinţă şi a imitat o pisică.
La sesiunea de întrebări şi răspunsuri, când Sandhu ajunsese în top 5, a profitat de ocazie pentru a vorbi despre schimbarea climei.
„Este momentul să acţionăm şi să vorbim mai puţin. Prevenţia şi protecţia sunt mai bune decât regretul şi refacerea”, a declarat ea.
Gutentor Simple Text
După ce a fost anunţată câştigătoare, ea a sărbătorit pe scenă alături de celelalte concurente şi a strigat către camera de filmat „Chak de Phatte India”, exclamaţie care se traduce „Să facem asta, India!”.
Miss India a fost încoronată de Miss Universe 2020, Andrea Meza. Harnaaz Sandhu este actriță și spune că mama ei, un medic ginecolog de succes şi cap de familie, precum şi actriţa indiană Priyanka Chopra Jonas, sunt principalele sale surse de inspiraţie.bVorbește adesea public despre puterea feminină și este pasionată de yoga, dans, echitație și șah.
Doar două reprezentante ale Indiei au mai câștigat Miss Universe în trecut. Este vorba despre actrițele Sushmita Sen (1994) și Lara Dutta (2000).
Ediția a anterioară a concursului Miss Universe a fost câștigată de mexicana Andrea Meza, competiția disputându-se în vara acestui an după ce a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Andrea Meza a fost prezentă la concursul din Israel şi a aşezat o tiară din argint pe creştetul câştigătoarei, Harnaaz Sandhu, drept simbol al victoriei.
Competiția Miss Universe 2021 a fost una istorică. Pentru prima dată, printre concurente s-a numărat o reprezentată a Emiratelor Unite Arabe. De asemenea, Miss Maroc a revenit în competiție după mai bine de 4 decenii.
Doar spectatorii cu certificat verde, care atestă că s-au recuperat în urma infectării cu coronavirus sau fost vaccinaţi în ultimele şase luni, au putut asistata la concurs.
Israelul a găzduit concursul Miss Universe pe data 12 decembrie în pofida impunerii de restricţii de călătorie în încercarea de a limita răspândirea noii variante de coronavirus/
Participantele la concurs, care s-a desfășurat în staţiunea Eilat de la Marea Roşie, au fost scutite de restricţiile de călătorie, însă au fost supuse testării PCR la fiecare 48 de ore și au trebuit să respecte măsurile de precauție.
Reprezentanta României la Miss Universe – ținută creată de un designer israelian cu origini româneşti, la proba costum naţional
Rochia pe care reprezentata României, Carmina Olimpia Cotfas, a purtat-o la proba costum naţional a concursului Miss Universe, este o creaţie a designerului israelian cu origini româneşti, Aviad Arik Herman.
Rochia, un tribut adus portului tradiţional românesc şi o reinterpretare a sumanului purtat de Regina Maria a României, a fost prezentată, luni, 22 noiembrie 2021, în cadrul unui eveniment desfăşurat în foaierul Ateneului Român din Bucureşti. Ea a fost realizată în trei luni şi este făcută din brocart fin şi broderie de lux cu motive româneşti. Are 10.000 de cristale Swarovski în culorile drapelului României, iar valoarea ei depăşeşte 20.000 de dolari.
Prezent la evenimentul din 22 noiembrie 2021, ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, a declarat că a fost impresionat, ca membru al juriului care a ales câştigătoarea concursului Miss Universe România, de eleganţa, frumuseţea, pregătirea şi personalitatea câştigătoarei.
Redactia